Copilul interior este un concept foarte des intalnit in psihoterapie. Multe din emotIile pe care le simtim in prezent au radacini puternice in copilarie. Ca adulti, nu cautam fericirea, ci familiarul.
Daca am crescut in relatii nesanatoase, de codependenta, iubire conditionata, abandon, critica, toate acestea constituie familiarul, cunoscutul nostru. In consecinta, vom deveni adulti care vor intra exact in aceleasi tipuri de relatii, pentru ca asta este ceea ce stim si pentru ca la un nivel profund vom cauta mereu sa reparam, sa obtinem ceea ce ne-a lipsit la un moment dat.
Schimbarea presupune cunoasterea familiarului, acceptarea lui si iesirea din zona de confort. Parasirea zonei de confort inseamna foarte mult curaj si asumare.
Emotiile nu sunt prin definitie negative sau pozitive, sunt doar emotii. Datorita lor suntem vii, suntem umani, suntem vulnerabili si frumosi. Furia, dezamagirea, neputinta pe care le simtim la un moment dat pot fi indicii ale unor emotii pe care le-am experimentat in anii copilariei. De exemplu, daca am fost aspru criticati de catre persoanele semnificative din viata noastra (parinti, bunici, etc.) ca si copii, am interiorizat in noi un copil sensibil la critica.
Astfel, din pozitia adultului, chiar si atunci cand vom primi o sugestie sau recomandare, ne vom simti criticati, vom simti ca nu am facut suficient, ca nu suntem indeajuns de buni ca sa fim apreciati. In momentele de criza se activeaza universul emotional al copilului interior. Tocmai de aceea, este importanta constientizarea si observarea emotiilor si nevoilor copilului interior.
Intalnirea este una metaforica si de cele mai multe ori dialogul cu copilul tau interior se lasa asteptat. In psihoterapie este o calatorie lunga, pentru ca ranile pot fi adanci si foarte vechi, iar mecanismele de aparare isi fac treaba si ne tin departe de ceea ce ne doare, dar si de vindecare.
Desi nu exista o definitie universal valabila pentru „copilul interior”, am putea spune despre acesta ca reprezinta acea parte din noi care inglobeaza toate experientele, senzatiile, emotiile traite in primii ani de viata, si care ulterior va determina modul in care vom actiona, din postura de adulti, in momentul in care vom trai experiente asemanatoare din punct de vedere emotional cu ceea ce am experimentat in primii ani de viata.
Te incurajez sa initiezi comunicarea sincera cu copilul tau interior! Ai putea sa-i scrii o scrisoare sau sa te transpui in „pielea” copilului si sa-l lasi pe el sa vorbeasca, sa-i cunosti amintirile, emotiile reprimate, dorintele, asteptarile si nevoile din anii copilariei. Atunci nu erai adult si ai depins de cei din jurul tau. Astazi, din postura de adult intelegator care stie sa se autoregleze, te poti apleca sa-ti asculti copilul interior.
O alta tehnica de conectare cu copilul interior este imageria ghidata, tehnica pe care ti-o recomand doar in cadrul psihoterapiei cu un psihoterapeut acreditat.
Oricum ar fi, reintrarea in contact cu copilul interior, cunoasterea lui este un proces de durata si anevoios, insa merita sa ne luam de mana cu copiii nostri interiori pentru ca doar asa vom fi capabili sa le daruim siguranta, iubirea, recunoasterea si protectia de care au avut nevoie atata timp.
Doar in momentul in care copilul tau interior va primi iubirea ta neconditionata, va sti ca nu este nimic gresit la el si ca este de ajuns, fix asa cum este!
Bibliografie:
Vindecarea copilului interior, Stefanie Stahl, 2019
Copilul interior. Fa pace cu trecutul si vindeca-ti copilaria, Moussa Nabati, 2020