Psihoterapia este privita ca un proces de vindecare si autodescoperire pentru cei care cauta sprijin in fata provocarilor emotionale si psihologice. Dar ce inseamna acest proces pentru cei care stau de cealalta parte a divanului? Pentru psihoterapeuti, nu este doar o profesie, ci si un mod de viata care implica auto-reflectie constanta, dezvoltare personala continua si un angajament profund fata de binele celorlalti. In aceasta meserie, intelegerea profunda a propriilor emotii, mentinerea unui echilibru sanatos intre viata profesionala si cea personala, si angajarea intr-un proces de educatie continua sunt esentiale.
Simona Preda ne spune cum arata viata unui terapeut.
- Care ar fi lucrurile care fac diferenta considerabil cand vine vorba de o terapie de calitate?
- Iti pot raspunde doar pe baza experientelor mele, deci nu detin adevarul absolut. Am liber insa la impartasiri, pentru ca lucrez cu multi psihoterapeuti (cam 80% din clientii mei) si as puncta cam asa:
Procesul personal de psihoterapie: un profesionist care nu merge la analiza, nu poate depasi prea tare realitatea experientelor lui, plus ca nu isi dezvolta abilitatea de se uita catre sine.
Atunci cand ne analizam noi, fara un ajutor, vor aparea natural rezistentele, adica barierele pe care le punem inconstientului pentru a nu scoate la suprafata ce ne doare, ce reprimam, sau pentru a pastra vechile modalitati de adaptare la viata. In niciun caz terapia nu inseamna doar sa fim ascultati sau sa facem exercitii, este mult mai complex de atat si merita o discutie separata.
Capacitatea de a simti emotii si de a observa cand nu le simtim. Am vazut in practica mea o inclinatie spre cunoastere, insa cunoasterea nu are o valoare atat de mare pentru un client fara dezvoltarea inteligentei emotionale. Adica poate pleca mai destept, dar nu neaparat si mai prezent cu sine in viata lui.
Stima de sine: aici ma refer la abilitatea de a putea admite si trai cu greselile facute in terapie cu clientii. De cele mai multe ori nici macar nu sunt greseli, vedem ca fiind greseli niste procese inconstiente care de fapt ajuta enorm in relatie (doar ca trebuie recunoscute si lucrate). Dar daca nu ne putem uita la noi cu respect si compasiune, daca stima si imaginea de sine sunt foarte fragile, le vom respinge sau evita, sau ne vom bloca in ele pedepsindu-ne, lucru care face procesul sa fie superficial.
Odihna, stilul de viata, alimentatia, sunt variabile care modifica starea fizica, psihica si emotionala a unui terapeut. Am observat ca burnout-ul este frecvent in randul profesionistilor care nu pun o limita intre viata personala si terapie, care lucreaza in exces si nu isi respecta ritmul, asa slabind calitatea muncii. Partea ascunsa a dependentei de munca, de exemplu, este ca vine dintr-o nevoie imensa de validare, nu neaparat din iubire sau nevoia reala de a darui celorlalti.
O vasta cunoastere si mult lucru pe relatiile cu parintii si alti membrii importanti ai familiei. Nu dezvolt prea tare, deja suntem cunoscuti pentru „pasiunea” noastra in acest sens, insa vad multa confuzie in legatura cu asta. Dam dovada de maturitate emotionala atunci cand ne putem privi membrii familiei din mai multe perspective, nu doar prin ochii unui copil. Este un subiect de asemenea demn de o alta discutie pe care o vom avea curand.
Am pus-o ultima, insa este este de fapt prima – abilitatea de a construi relatii de calitate. Este aici pentru ca depinde de tot ce am mentionat mai sus. Relatiile de calitate presupun respect, empatie, rabdare, reciprocitate, siguranta, deschidere, asumare, transparenta, limite, autenticitate.
Numarul relatiilor care intr-adevar arata in acest fel in viata unui terapeut, va influenta abilitatea lui de a se angaja intr-o astfel de relatie si cu oamenii care ii calca pragul.
Spun din experienta, poate fi usor confundata aceasta abilitate cu abilitatea de a fi pleaseri. Un om care face pe plac este vazut ca un om bun, cu multe relatii si evident este placut. Intrebarea este cat de reale sunt relatiile? Cat se arata el cu adevarat si este vulnerabil? Ce limite are?
In concluzie, nu-i rau ca din cand in cand sa ne privim in oglinda pana cand nu mai vedem doar un corp, sa ne uitam la ce se ascunde dupa perdea. Posibil sa avem parte de surprize, sa descoperim adevarate comori, dar si lucruri care ne sperie. Curaj!
Simona Preda, psihoterapeut Therapy Hub