Pe parcursul vietii noastre, inevitabil vom experimenta diverse traume. Traumele sunt raspunsul nostru la evenimente tulburatoare care ne coplesesc, ne provoaca sentimente de neputinta, ne diminueaza stima de sine si au efecte adverse asupra bunastarii noastre mintale, emotionale, fizice si sociale.
In cartea sa, Healing Trauma, Peter A. Levine spunea ca “toate evenimentele traumatice sunt stresante, insa nu toate evenimentele stresante sunt traumatice”.
Pentru ca suntem diferiti, percepem si raspundem diferit la situatiile traumatizante. Exista 4 reactii la trauma:
- Lupta
- Fuga
- Inghetul sau imobilizarea
- Supunerea sau nevoia de aprobare
Prima reactie: LUPTA
Inseamna o serie de comportamente care vin sa sustina decizia de a infrunta pericolul. Reactia de lupta inseamna de cele mai multe ori o decizie radicala (decizia de a divorta atunci cand simti ca relatia cu partenerul a devenit insuportabila sau decizia de a urma un tratament greu in cazul unui diagnostic dur).
Lupta este insotita de agresivitate, alimentata de furie, dar presupune si foarte multa energie. Cand devine un tipar, lupta se manifesta printr-un comportament conflictual, o nevoie excesiva de a avea dreptate, de a-i controla pe cei din jur si multa furie in fata criticii sau respingerii sociale.
Cea de a 2-a Reactie: FUGA
Atunci cand viata ne este pusa in pericol si estimam ca prin infruntarea inamicului sansele de reusita sunt minime, fuga este o reactie sanatoasa. In alte situatii, reactia de fuga inseamna evitarea problemelor si a responsabilitatiilor sau amanarea acestora.
Starea de imobilitate (freeze) este controlata de cel mai primitiv sistem fiziologic. Acest sistem neuronal controleaza conservarea energiei si este activat doar atunci cand persoana simte ca moartea este iminenta.
Cea de a 3-a Reactie: INGHETUL sau IMOBILIZAREA
Cand se manifesta aceasta reactie, simti ca nu te poti misca, abia respiri, vrei sa vorbesti, dar simti ca ai ramas fara voce. Pur si simplu ramai in nemiscare, asteptand moartea.
Emotiile puternice ne pot bloca uneori comportamentul, dar si mintea. De exemplu, un adult poate ingheta atunci cand viata cuiva foarte drag este pusa in pericol si se poate trezi in situatia in care, desi are tot ce-i trebuie la indemana sa reactioneze, o sa se simta “legat de maini si de picioare”, dorinta de a actiona si neputinta simtita in acelasi timp – concept care poarta denumirea de imobilitate tonica. Atunci cand inghetul este rezultatul unor traume intense din copilarie, aceasta duce la maturitate, la izolare si disociere emotionala.
Rana survenita din trauma este atat de mare, incat adultul se va simti in siguranta doar atunci cand va pastra distanta emotionala fata de cei din jur. Desi nu isi propun, aceste persoane se detaseaza de propriile emotii si adopta comportamente care le aduc confortul cum ar fi: uitatul la televizor, jocurile video, somnul, sexul, mancatul in exces etc.
In timp, apare riscul aparitiei depresiei.
Cea de a 4-a Reactie: SUPUNEREA sau NEVOIA DE APROBARE
Identificata relativ recent, a patra reactie este invatata ca rezultat al interactiunii cu o persoana dificila. La baza acestei reactii sta ideea ca uneori este mai bine sa alegem sa fim prieteni cu inamicul pentru a scapa dintr-o situatie dificila.
Supunerea si nevoia de aprobare apar in copilarie in urma interactiunii cu un parinte narcisist. In timp, apare codependenta care se manifesta prin convingerea adultului ca in relatii, siguranta este obtinuta doar prin contopirea propiilor nevoi si emotii cu ale celor din jur.
Fiecare reactie din cele 4 este naturala si benefica in anumite situatii
Copiii care nu au fost expusi la trauma pot sa foloseasca cele patru tipuri de raspuns intr-un mod flexibil si adecvat in viata de zi cu zi. Spre deosebire de ei, cei care au traversat episoade traumatizante, tind sa aleaga predominant una dintre cele patru reactii de raspuns pentru a face fata tuturor situatiilor dificile sau amenintatoare. De aceea, unii copii sunt excesiv de agresivi, adoptand reactia de lupta chiar si atunci cand nu este cazul, in timp ce altii sunt evitanti, adoptand reactia de fuga, chiar si in situatii carora le-ar putea face fata.
Nerezolvate la timp aceste reactii ne urmaresc si la maturitate, ajungand sa influenteze stilul in care interactionam cu cei din jur si in cazuri extreme, intregul curs al vietii, devenind tipare comportamentale.
Vindecarea traumei nu inseamna stergerea evenimentului, ci integrarea lui, reformularea lui, astfel incat sa putem rescrie viitorul distantandu-ne de trecut.
Bibliografie:
Peter A. Levine, Healing Trauma, 2018