Pierderea – Doliul si etapele sale

Cineva spune ca arta vietii consta in a sti cand sa pastrezi si cand sa dai drumul. Vestea buna este ca orice pierdere vine si cu un castig.

Orice schimbare, indiferent de natura ei, poate fi traita ca o pierdere. Chiar si schimbarile considerate „fericite” pot fi stresante pentru ca implica o pierdere. De exemplu, casatoria, castigul financiar rapid, mutarea intr-o casa mai mare sau venirea pe lume a unui copil.

Pierderea poate insemna multe lucruri, cum ar fi pierderea jucariilor pentru un copil, pierderea idealurilor, pierderea tineretii, pierderea gandurilor disfunctionale, a unui mod de a fi si de a gandi, sau pierderea credintelor limitative.

exemplu, cand devii mama, castigi statutul de mama, dar pierzi statutul de femeie de dinainte. Cand avansezi intr-o functie, poti pierde statutul de coleg si poate chiar spatiul fizic in care iti desfasurai activitatea inainte de promovare.

Adesea, oamenii vorbesc despre pierdere doar in situatii precum decesul in familie, despartirea de un partener sau pensionarea, ignorand miile de pierderi pe care le experimentam zilnic. Pierderea unui zambet, a timpului, a stimei de sine, a unui vis sau a increderii in sine, printre altele.

Atunci cand avem un deces in familie, in viata noastra incepe o noua etapa, iar noi o putem intampina dupa ce ne-am luat ramas bun de la persoana decedata. Cand ceva moare, altceva se naste!

Este important sa treci prin doliu, desi este un proces dureros, este foarte necesar si sanatos.

Doliul este ca un rit de trecere cu trei parti: desprinderea, golul si integrarea in alt sistem. Aceste parti corespund fazelor doliului.

  1. Faza socului si negarii.
  2. Faza suprasolicitarii si confuziei, unde pot aparea stari precum confuzie, ura, teama, vulnerabilitate, anxietate, pesimism, negociere si depresie.
  3. Faza acceptarii realitatii.
  4. Faza reevaluarii si readresarii, in care apare speranta revenirii. Aici se gasesc impacarea, vindecarea, speranta, planurile noi pentru viitor, impacarea cu trecutul si transformarea acestuia.

William Wordeb a introdus 4 sarcini ale doliului:

  1. Acceptarea realitatii pierderii – sa nu negi realitatea.

In aceasta faza, unele mecanisme de aparare pot aparea, cum ar fi negarea sau cautarea unor solutii in religie, spiritism si alte cautari „spirituale”. Un exemplu ar fi pastrarea corpului decedatului sau mentinerea camerei intacte a acestuia in urma decesului. Totusi, este important sa recunoastem ca o reuniune este imposibila, cel putin in aceasta viata. Participarea la inmormantare si vizitele la mormant pot ajuta la acceptarea realitatii pierderii.

  1. Trairea durerii – sa te exprimi prin jale.

Aceasta faza implica emotii precum durerea, furia si anxietatea asociate cu doliul. Din pacate, societatea nu este intotdeauna deschisa in a accepta aceste emotii si expresia lor. Evitarea constienta a jalei poate duce la depresie. Este important sa permitem exprimarea emotiilor si sa acordam atentie reactiilor noastre la evenimente importante, cum ar fi sarbatorile sau aniversarile.

  1. Adaptarea la noua viata fara persoana decedata.

Aceasta faza implica constientizarea si acceptarea altor pierderi, cum ar fi rolul sau statutul si adoptarea unor noi strategii de supravietuire. In aceasta etapa, se restructureaza intreaga viata si se invata lucruri noi. Uneori, poate aparea o depresie de neajutorare, in special la persoanele care nu au fost autonome si care au depins de persoana decedata pe parcursul vietii lor. Ideile despre sine si despre viata sunt testate, reformulate si schimbate in aceasta etapa.

  1. A merge mai departe – a privi in viitor.

In aceasta etapa, supravietuitorul gaseste un loc in interiorul sau unde poate pastra amintirea persoanei decedate. Isi permite sa mearga mai departe, sa permita noi oameni sa intre in viata sa, sa faca loc pentru noi activitati si noi inceputuri. Gandurile sunt indreptate catre viitor, iar noi legaturi afective sunt create.

Indiferent de pierdere, este important sa intelegem ca procesul de doliu este diferit pentru fiecare persoana si nu exista un calendar fix pentru a-l parcurge. Este important sa ne acordam timpul si spatiul necesare pentru a ne vindeca si a ne reconstrui viata.

Bibliografie:

  1. American Psychiatric Association, (2016), DSM-5 Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, Bucuresti, Calisto
  2. Becker, Ernest (1997), The Denial of Death, Bucuresti, Free Press
  3. Filoteu F., (2012), Moartea si doliul, o teologie a nadejdii, Bucuresti, Sophia

Lasa-ne parerea sau intrebarea ta in sectiunea de comentarii. Noi le vom citi pe toate si vom raspunde cat de curand posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *